Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că decizia României de a participa cu trupe şi observatori NATO în Kosovo trebuie să se facă pe baza unui vot al Parlamentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Dacă temeiul care stă la baza recunoaşterii provinciei Kosovo ca stat independent este real, prezenţa noastră acolo nu are temei legal. Decizia României de a participa cu trupe şi observatori NATO trebuie să se facă pe baza unui vot al Parlamentului. Tema este sensibilă şi are semnificaţii dincolo de graniţele României", a declarat Geoană.
CSAT a aprobat, în luna ianuarie, dislocarea, în Kosovo, a 175 de poliţişti şi jandarmi, urmând ca aceştia să fie trimişi în zonă când va decide UE.
CSAT a analizat, vineri, "evoluţiile legate de provincia Kososo", precizează comunicatul Administraţiei prezidenţiale remis la finalul şedinţei.
Înainte de şedinţa CSAT, preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe generalul Henri Bentégeat, preşedinte al Comitetului Militar al Uniunii Europene.