Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Deva, că în cursul săptămânii viitoare, se va întruni Consiliul Naţioanl al PSD care va fi dedicat lansării ofertei politice a formaţiunii sale, până la 1 martie toate listele PSD urmând să fie finalizate, transmite corespondetul MEDIAFAX
Aflat în judeţul Hunedoara, unde a participat la Şcoala de iarnă a TSD, ce a avut loc în localitatea Geoagiu, preşedintele social-democraţilor a declarat că formaţiunea sa politică va acorda o atenţie sporită tinerilor.
Potrivit acestuia, în cursul săptămânii viitoare, se va întruni Consiliul Naţional al PSD care va fi dedicat lansării ofertei partidului şi a mesajului acestei formaţiuni politice, respectiv "Unitate în cadrul partidului".
Preşedintele PSD a explicat că formaţiunea sa politică are o ofertă bogată care se adresează publicului tânăr de care de altfel va fi reprezentat în viitoarele alegeri, în mare măsură. Potrivit lui Geoană, 30 la sută dintre candidaţii partidului vor fi din generaţia tânără.
Potrivit lui Geoană, până la 1 martie, PSD va definitva listele pentru alegerile viitoare.
Liderul TSD, Nicolae Bănicioiu, a declarat, sâmbătă , la Geoagiu că PSD va avea muţi candidaţi tineri la primăriile din municipii, făcând apel la generaţia tânără să se pregătească să se implice pe scena politică.