Adrian Năstase poate câştiga preşedinţia Consiliului Naţional al PSD dacă va candida pentru şefia acestui for, a declarat, vineri, la Piteşti, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu.
"Adrian Năstase este un om valoros şi, dacă s-a decis să candideze la Consiliul Naţional, poate să câştige. Orice membru poate să candideze, votul e secret, iar cei 740 de delegaţi vor decide", a declarat Văcăroiu. El a adăugat că şi Dan Mircea Popescu, actualul preşedinte al Consiliului Naţional, poate candida pentru acest post.
"Eu am mai afirmat că preluarea de către Adrian Năstase a unor atribuţii şi funcţii importante în partid va face să înceapă o ofensivă împotriva lui şi a partidului, deoarece nu s-au rezolvat toate problemele, dar, în paralel, am spus întotdeauna că el este un om de bază în partid, cu experienţă, care, dacă va candida, poate să câştige", a mai spus Văcăroiu.
Preşedintele Senatului a menţionat că au existat multe discuţii referitoare la revenirea lui Adrian Năstase şi a lui Miron Mitrea pe funcţii importante în partid.
"Sunt personalităţi cu o foarte bună pregătire. Mitrea a dovedit că este un foarte bun organizator, capabil de o foarte bună activitate în organizaţii, iar Adrian Năstase este un membru de-al nostru de partid, fost preşedinte, fost prim-ministru, cu o foarte bună pregătire. El va prelua funcţia de coordonare a proiectului pentru alegerile parlamentare, iar dacă va candida la Consiliul Naţional, poate să câştige" a afirmat Văcăroiu.
Recent, fostul preşedinte al PSD Adrian Năstase a declarat că va candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului dacă va constata că există "suficient suport pentru o astfel de idee".
Preşedintele PSD Mircea Geoană a afirmat atunci că nu poate nega dreptul unui membru al PSD de a candida la o funcţie, dar a precizat, referindu-se la eventuala intenţie a lui Năstase de a candida la preşedinţia Consiliului Naţional, că acest for are deja un preşedinte în persoana lui Dan Mircea Popescu.
Ulterior, Comitetul Executiv al PSD a decis, la propunerea preşedintelui Mircea Geoană, crearea comisiei naţionale pentru oferta electorală, coordonată de Dan Mircea Popescu şi Adrian Năstase.
"Nu vă ascund faptul că m-am gândit şi este posibil să înfiinţăm un departament special la nivelul partidului, prin care Adrian Năstase să coordoneze şi monitorizarea Adminstraţiei prezidenţiale. Este o temă pe care am evocat-o în întâlnirea cu Adrian şi cu colegii din Comitetul Executiv. Este o idee interesantă pe care, sunt convins, şi Năstase o va analiza. Dacă o acceptă, este liber să coordoneze un astfel de departament", a mai spus Geoană.
Comitetul Executiv Naţional a decis, de asemenea, să îl desemneze pe Miron Mitrea în fucţia de coordonator al campaniei pentru alegerile locale şi parlamentare.
Consiliul Naţional al PSD a fost convocat în data de 22 februarie.