Preşedintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Politic Central al partidului, că PSD ar putea apela la soluţia moţiunii de cenzură dacă doreşte schimbarea Executivului, răspunzând astfel solicitării PSD ca Guvernul să-şi prezinte demisia de onoare.
"Transmit PSD faptul că partidele care sunt în opoziţie au la îndemână moţiunea de cenzură. Pot să-şi exercite această opţiune", a declarat Tăriceanu, ca răspuns la solicitarea PSD.
De asemenea, Tăriceanu a precizat, răspunzând unei întrebări, că varianta alegerilor anticipate organizate simultan cu alegerile locale nu s-a discutat în PNL.
PSD cere demisia de onoare a Guvernului Tăriceanu pentru ca România să iasă din blocajul politic, instituţional, constituţional, economic şi social, demisie care să ducă la alegeri parlamentare anticipate, eventual organizate odată cu cele locale.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că acesta a fost singurul punct al şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD şi a anunţat convocarea unei şedinţe de urgenţă a Comitetului Executiv al partidului, pentru miercuri. El a anunţat că PSD nu va vota niciun fel de restructurare propusă de Guvernul Tăriceanu şi niciun fel de lege propusă de actuala putere.
Geoană a precizat, răspunzând unei întrebări, că dacă actualul Executiv va demisiona, în mod automat se merge pe devansarea calendarului alegerilor parlamentare, "spre cele locale".
Liderul social-democrat a precizat că în BPN nu s-a discutat despre introducerea vreunei moţiuni de cenzură.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că liderii PSD au agreat, luni, aproape în unanimitate, propunerea avansată de preşedintele partidului, Mircea Geoană, în sensul declanşării alegerilor parlamentare anticipate simultan cu organizarea alegerilor locale, soluţie care s-ar fi conturat în urma unor discuţii purtate cu liberalii.