Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) ar putea finaliza, în cel mult nouă luni, o soluţie de localizare a apelurilor primite la 112, bazată pe poziţia celulei şi pe cea a antenei, o a doua soluţie, cu acelaşi scop, urmând să fie dezvoltată după apariţia standardelor europene în domeniu.
"Din punctul nostru de vedere există două faze distincte de realizare a localizării. Prima fază, în care va trebui să realizăm un fel de localizare, bazat pe poziţia celulei şi pe poziţia antenei (...), informaţie pe care operatorii mobili o pot dirija cu uşurinţă către noi, dar ţintim către o altă soluţie (...) care înseamnă localizarea cu orice sisteme există. Toate aceste tipuri de localizări vor putea fi primite într-un server de localizare, pe care le va oferi tuturor agenţiilor de care are nevoie. Informaţia va fi disponibilă numai pe durata apelului", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, prim-adjunctul directorului STS, generalul Corneliu Grigore.
Oficialul STS a precizat că în cel mult nouă luni va putea fi realizată prima fază, iar a doua va fi realizată în funcţie apariţia standardizării.
Întrebat care vor fi costurile acestor sisteme, generalul Corneliu Grigore a explicat că, în mai puţin de o lună, vor putea fi cunoscute costurile pentru prima fază.
"Vom şti în mai puţin de o lună cât ne costă, iar faza a doua este altă soluţie, care înseamnă altă listă de echipamente, alte proceduri tehnice, alte costuri", a explicat generalul Corneliu Grigore.
Chestiona de jurnalişti despre nîţnţelegerile dintre STS şi operatorii de telefonie mobilă, cu privire la localizarea apelurileor prin 112, generalul Corneliu Grigore a apreciat că nu a fost vorba despre o problemă, ci despre o "neînţelegere".
România, alături de alte 13 state membre UE, a primit o atenţionare din partea Uniunii, deoarece nu furnizează serviciile complete prevăzute de implementarea numărului unic pentru urgenţe "112", informează, luni, un comunicat de presă al europa.eu.
Din anul 1998, legislaţia Uniunii Europene obligă statele membre să ofere cetăţenilor posibilitatea de a accesa gratuit numărul 112 atât de pe telefonul fix, cât şi de pe telefonul mobil. În urma unei reforme a legislaţiei, în anul 2003, Telecoms cere operatorilor săi să furnizeze dispeceratelor de urgenţă locaţia exactă a persoanelor care apelează numărul, pentru a spori promtitudinea cu care vor acţiona serviciile de intervenţie.
Pentru a asigura eficienţa noii legislaţii, Uniunea Europeană are în vedere 14 ţări, printre care şi România, pentru că acestea nu furnizează locaţia persoanelor care apelează 112.