PSD cere demisia de onoare a Guvernului Tăriceanu pentru ca România să iasă din blocajul politic, instituţional, constituţional, economic şi social, demisie care să ducă la alegeri parlamentare anticipate, eventual organizate odată cu cele locale.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că acesta a fost singurul punct al şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD şi a anunţat convocarea unei şedinţe de urgenţă a Comitetului Executiv al partidului, pentru miercuri.
El a anunţat că PSD nu va vota niciun fel de restructurare propusă de Guvernul Tăriceanu şi niciun fel de lege propusă de actuala putere.
Geoană a precizat, răspunzând unei întrebări, că dacă actualul Executiv va demisiona, în mod automat se merge pe devansarea calendarului alegerilor parlamentare, "spre cele locale".
Liderul social-democrat a precizat că în BPN nu s-a discutat despre introducerea vreunei moţiuni de cenzură.