Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, după decizia Curţii Constituţionale, singura şansă a premierului este de a numi la Ministerul Justiţiei o persoană neimplicată politic sau un magistrat, deoarece în PNL nu există o personalitate credibilă.
"Premierul trebuie să se conformeze şi să facă o nouă nominalizare. Partea proastă pentru el este că în momentul de faţă, dacă numeşte un om politic din PNL, nu există o personalitate credibilă care să ocupe această poziţie. Singura şansă a premierului este să găsească o personalitatea neimplicată politic sau un magistrat", a declarat Valeriu Stoica.
Vicepreşedintele PDL a arătat că decizia Curţii Constituţionale "era previzibilă, în condiţiile în care, pe aceeaşi chestiune, această instituţie s-a mai pronunţat o dată".
"Practic, premierul nu a înţeles decizia pe care Curtea Constituţională a pronunţat-o anterior, în legătură cu aceeaşi problemă. S-a spus şi în decizia anterioară că preşedintele poate să ceară primului-ministru, în mod motivat, să facă o altă propunere pentru o anumită poziţie ministerială, şi este exact ceea ce a făccut şeful statului în cazul Norica Nicolai", a precizat Stoica.
El a explicat că, în acest caz, se confundă dreptul de veto, care este o manifestare arbritrară de voinţă, cu solicitarea de a se face o nouă propunere, în mod motivat.
"Preşedintele nu are pur şi simplu un drept de veto, o manifestare arbitrară de voinţă. În mod raţional, dacă există argumente, el este îndreptăţit să solicite premierului să facă o nouă nominalizare. În plus, această decizie este în deplin acord cu textul din Constituţie care spune că «miniştrii, în cazul remanierii guvernamentale, sunt numiţi de preşedinte, la propunerea primului-ministru»", a mai arătat Valeriu Stoica.
Curtea Constituţională a decis, joi, că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
Curtea s-a pronunţat, joi, după o amânare de o zi, cu privire la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi preşedintele Băsescu, formulată de premier în urma refuzului lui Traian Băsescu de nominalizare a Noricăi Nicolai la conducerea Ministerului Justiţiei.
Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că preşedintele Băsescu "poate refuza, o singură dată, motivat", propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru.
"Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană", se arată în decizia CC, care este definitivă şi general obligatorie.