Capitalul social al companiilor de stat va fi majorat prin reevaluarea terenurilor deţinute, la valoarea de piaţă şi cu indicele de inflaţie calculat până la data evaluării, pe baza rapoartelor întocmite de către evaluatori autorizaţi.
Rapoartele de evaluare vor fi anexate la documentaţiile înaintate instituţiilor publice în subordinea cărora funcţionează companiile, pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar valoarea acestor terenuri va fi actualizată cu indicele de inflaţie calculat până la data evaluării, conform unei hotărâri aprobată în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului.
Actul normativ modifică o altă hotărâre aprobată de Guvern, în 1991, conform căreia terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, necesare desfăşurării activităţii, sunt evaluate în lei de consiliile de administraţie, iar valoarea este inclusă în patrimoniul societăţilor, fără modificarea capitalului social.
Noua hotărâre de guvern prevede că terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat se evaluează la valoarea de piaţă, pe baza rapoartelor întocmite de evaluatori autorizaţi. Aceste rapoarte sunt anexate la documentaţiile înaintate instituţiilor publice în subordinea cărora funcţionează companiile, pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
"Valoarea terenurilor evaluate, actualizată cu indicele de inflaţie până la data evaluării, se include în patrimoniul societăţilor, iar capitalul social al acestora se majorează conform Legii 31/1990 privind societăţile comerciale", se arată în hotărârea Guvernului.
Documentul abrogă vechile criterii de evaluare, stabilite în 1992 de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în baza cărora terenurile companiilor de stat sunt evaluate în lei de către consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale.