Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 31 ian 2008 - Anul XIII, nr. 25 (3706)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Orban: Salariile de anul acesta pentru lucrărătorii feroviari nu pot fi la nivelul de anul trecut

Joi, 31 Ianuarie 2008 (17:09:01)

Creşterile salariale ale lucrătorilor feroviari, în anul 2008, nu pot fi la acelaşi nivel ca cele din anul precedent, întrucât în 2007 s-a recuperat "dezavantajul" creat în timpul ministrului Gheorghe Dobre, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
  "Anul trecut au avut loc o creştere salarială în două trepte, de aproximativ 10% şi 10,5% în octombrie. (...) Această creştere a trebuit să suplinească un dezavantaj creat în special în mandatul ministrului Dobre (Gheorghe Dobre - n.r.), când au fost îngheţate, o bună bucată de timp, salariile din calea ferată. Este normal ca în acest an creşterea salarială să nu fie aceeaşi, cu cea de anul trecut. Am revenit anul acesta la ceea ce este firesc, anume că la baza creşterii salariale trebuie să stea, în mod evident, performanţele din anul trecut ale companiilor, indicatorii macroeconomici, respectiv indicele de creştere a preţurilor, deci rata inflaţiei, perspectivele de creştere economică care există pentru anul în curs", a explicat Ludovic Orban.

Referindu-se la contractul colectiv de muncă, ministrul Transporturilor a explicat că nicio companie "din calea ferată" nu a fost invitată la discuţii, privind negocierea acestuia.

"Cred că acest contract colectiv de muncă nu reflectă cu adevărat poziţia patronatului. Este, de fapt, un contract obţinut departe de ochii opiniei publice şi mai ales de evitare a tuturor patronatelor, companiilor şi salariaţilor din transporturi şi care este foarte greu să poată să constituie o bază de negociere, mai ales pentru companiile din subordinea Ministerului Transporturilor, mai ales în domeniul cailor ferate", a declarat Orban.

Ministrul a explicat că oferta făcută societăţilor de cale ferată a fost de o creştere de 4% începand cu 1 aprilie şi încă 4% începând cu 1 octombrie, "ceea ce se înscrie la nivelul decis la nivel guvernamental".

Secretarul de stat Tanczos Barna a adăugat că orice majorare salarială în acest domeniu are repercusiuni în bugetul României.

"În cazul în care sunt acceptate revendicările formulate de sindicate, efectele asupra bugetului Ministerului Transporturilor vor fi semnificative, iar aceste efecte trebuie corelate prin acte normative, (...) drept urmare, o sa crească deficitul bugetar, iar indicatorii macroeconomici vor fi afectaţi", a explicat Tanczos Barna.

Directorul General CFR Călători, Alexandru Noapteş, a explicat că o creştere salarială ar însemna aproximativ 50 de milioane de lei, în condiţiile în care, din buget, 21% reprezintă salarii, iar 19% investiţii.

"În 2007 (...) vom avea o pierdere care este, în principal, datorată insuficienţei compensaţiei pe care trebuia să o primim", a adăugat Noapteş.

Liderii sindicatelor feroviare au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în dimineaţa zilei următoare, membrii organizaţiilor pe care le reprezintă ar putea întrerupe lucrul, nemulţumiţi de oferta salarială pentru 2008.

Secretrul general al Federaţiei Mecanicilor de Locomotiovă, Radmilo Felix, a declarat, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii Ministerului Transporturilor i-au chemat pe sindicalişti la discuţii, în cursul dimineţii de joi, dar aceştia nu au putut da curs invitaţiei întrucât aveau programată o conferinţă de presă.

"Reprezentanţii noştri au dat, totuşi, curs invitaţiei, iar acum au loc discuţii, cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor. Dacă nu se ajunge la o înţelegere, oamenii sunt decişi să înceteze lucrul, de mâine (vineri - n.r.), de la ora 7.00, pentru o durată nedeterminată. Nu putem vorbi de o grevă, pentru că nu este ceva organizat, dar, dacă nu se ajunge la un consens, sigur nu vor mai circula trenurile ", a precizat, pentru MEDIAFAX, Radmilo Felix.

Potrivit liderilor sindicali, motivul nemulţumirii îl constituie dezacordul dintre părţile semnatare ale contractelor colective de muncă privind creşterea etapizată a salariilor, ca urmare a adoptării în şedinţa de Guvern de miercuri a "Memorandumului privind dimensionarea cheltuielilor salariale pentru operatorii economici monitorizaţi", limitate la o medie de opt la sută faţă de anul 2007.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale naţionale din transportul feroviar au spus că în ianuarie au început negocierile privind salariile angajaţilor din domeniu. Salarizarea convenită prin Contractele Colective de Muncă la nivelul unităţilor feroviare are valabilitate până la 31 ianuarie 2008, având un nivel minimal de 450 lei.

În cadrul negocierilor, reprezentanţii sindicaliştilor au fost de acord cu oferta administraţiilor feroviare de creştere a salariului minim, de la 1 ianuarie, la 500 de de lei şi de la 1 mai la 570 de lei, cu încheierea unui act adiţional la contractele colective de muncă valabil până la 31 decembrie 2008.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că, după şedinţa de Guvern de miercuri, înţelegerea părţilor, agreată în prealabil şi de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, nu s-a finalizat prin semnarea şi înregistrarea actelor adiţionale, administraţiile feroviare retrăgându-şi oferta iniţială.

Revendicările sunt susţinute de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, Federaţia Naţională Drum de Fier, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federaţia Naţională Sindicală Elcatel, Federaţia Automatizări Feroviare şi Federaţia Transportatorilor Feroviari.

Guvernul a decis, miercuri, ca salariile celor 1,39 milioane de angajaţi din sectorul bugetar să crească în acest an în medie cu 9,58%, în una sau două etape, în lunile aprilie şi octombrie, cu majorări mai mari pentru angajaţii din învăţământ, sănătate şi funcţionarii publici.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Orban: Salariile de anul acesta pentru lucrărătorii feroviari nu pot fi la nivelul de anul trecut .
 Vizualizări articol: 956 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Orban: Salariile de anul acesta pentru lucrărătorii feroviari nu pot fi la nivelul de anul trecut0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Cremă de legume cu pui 6 porţii - 70 minute 400g piept de pui 2 cepe 2 morcovi 1 ţelină mică 1 conopidă mică 1 ardei gras 1 rădăcină pătrunjel 100g unt 1 leg. pătrunjel •± sare, piper Curăţaţi legumele, spălaţi-le bine, tăiaţi-le în... Citeşte