Prevederile privind obligativitatea delimitării fizice a spaţiilor pentru fumat din locurile publice şi interzicerea publicităţii la tutun în afara punctelor de vânzare ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, termenul iniţial prevăzut în proiectele de lege pe această temă fiind 1 iulie 2008.
Oficiali ai Ministerului Sănătăţii au discutat, marţi, cu reprezentanţii producătorilor de ţigări, ai unor companii cu activităţi în domeniile conexe şi membri ai societăţii civile pe tema proiectelor ordonanţă care urmează să modifice legea privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun, precum şi legea pentru prevenirea şi combaterea efectului consumului produselor din tutun.
"O serie de măsurile discutate vor intra la termen. La altele putem conveni să mai dăm un răgaz pentru a putea fi aplicate. (..) Am putea lua în considerare ca termenul de intrare în vigoare să fie 1 ianuarie 2009", a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prezent la dezbatere.
Decalarea termenelor a fost solicitată de reprezentanţii producătorilor de ţigări, ai firmelor care comercializează produse din tutun şi firmele din industria de advertising.
Companiile producătoare de ţigări şi cele cu afaceri conexe industriei tutunului au arătat că intrarea în vigoare a interdicţiilor începând cu 1 iulie 2008 va avea un impact negativ asupra afacerilor lor, în condiţiile în care contractele semnate au valabilitate până la sfârşitul anului şi un segment important de consumatori va fi pierdut. Aceştia au cerut ca legile să intre în vigoare la 1 iulie 2009 sau 1 ianuarie 2010.
"Dimensiunea economică este mult mai adâncă. Sunt multe business-uri conexe care vor avea de suferit în urma aplicării bruşte a acestor prevederi", a spus directorul general al agenţiei de publicitate TBWA Merlin, Liviu Lambrino.
Posibilitateaa fumatului în locuri publice, precum restaurante, discoteci, baruri, numai în camere speciale pentru fumat care să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului destinat clienţilor a fost, de asemenea, discutată de participanţii la dezbatere.
Proprietarii de de baruri şi cafenele afirmă că vor avea costuri mari pentru delimitarea camerelor speciale pentru fumat, iar în cazul unităţilor mici va fi aproape imposibil. În urma discuţiilor, ministrul Nicolăescu a fost de acord cu modificarea prevederilor în cazul unităţilor cu mai puţin de 100 de locuri, în sensul că proprietarul poate opta ca spaţiul să fie destinat exclusiv fumătorilor sau să nu se fumeze deloc.
În schimb, Nicolăescu nu a fost de acord cu renunţarea la celelalte prevederi, afirmând că definirea spaţiilor publice închise şi a restricţiilor impuse este mult mai clară decât în legea care urmează să fie modificată.
Ministrul a mai fost de acord cu modificarea prevederii potrivit căreia este interzisă comercializarea produselor din tutun pe o rază de 200 de metri în jurul spitalelor şi unităţilor de învăţământ, cu excepţia celor de învăţământ superior, considerând că distanţa ar putea fi micşorată, iar determinarea distanţei faţă de unităţile de comerţ să fie stabilită odată cu emiterea autorizaţiei de funcţionare.
Argumentul împotriva acestei prevederi a fost că în zone aglomerate, cum ar fi centrul Bucureştiului, cu multe spitale şi unităţi de învăţământ, nu se vor mai putea comercializa produse din tutun pe o rază destul de mare.
Totodată, proiectul demodificare a legii privind publicitatea şi sponsorizarea prevedea interzicerea totală a publicităţii pentru produsele din tutun, precum şi a utilizării mărcilor pe alte produse decât cele din tutun.
În urma discuţiilor, ministrul Sănătăţii a fost de acord cu exceptarea interzicerii publicităţii în locul de vânzare al ţigărilor, având în vedere că producătorii de ţigări au argumentat că se încalcă dreptul la informatre al consumatorilor, prin dispariţia acestor reclame.
"Suntem de acord că publicitatea e restricţionată, dar să nu se închidă toate porţile de comunicare cu consumatorii", a afirmat Aurelia Dinu, manager corporate affairs la Philip Morris.
Nicolăescu a precizat că cele două proiecte de ordonanţă vor fi discutate, miercuri, în şedinţa de guvern, iar modificările cu care a fost de acord la dezbatere vor fi introduse în textul proiectelor.