România a urcat în 2008 pe locul al treilea în Europa din punctul de vedere al costului total al contribuţiilor de asigurări sociale, întrucât diminuarea cotelor a fost însoţită de extinderea bazei de calcul, potrivit estimărilor reprezentanţilor Ernst&Young.
"Nici până în acest an România nu a avut un nivel redus al costurilor cu forţa de muncă, plasându-se pe la jumătatea clasamentului ţărilor europene", a declarat, marţi, la un eminar pe teme de fiscalitate, Claudia Durus, specialist în servicii de human capital la Ernst&Young.
Pe primele locuri în topul european privind costurile cu forţa de muncă se află Franţa şi Belgia.
În România, măsurile de reducere a cotelor de contribuţii sociale au fost aproape anulate de majorarea bazei de calcul, a spus Durus.
Ea a menţionat printre măsurile de majorare a bazei de calcul eliminarea plafonului la stabilirea contribuţiilor de pensii în cazul angajatorilor şi luarea în considerare a tuturor veniturilor brute încasate de angajaţi.
Majorarea bazei de impunere va avea un efect benefic asupra încasărilor bugetare, a mai spus Durus.