Tăranii îşi vor putea vinde în continuare produsele tradiţionale în pieţe, însă cu respectarea strictă a normelor de igienă şi de trasabilitate a alimentelor, declară preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş, a declarat, luni, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că ordinul 310, emis de Autoritate, a fost amânat pe perioada acestui an pentru ca, împreună cu Ministerul Agriculturii, ANSVSA să identifice posibilităţile de sprijinire a micilor producători.
"Autoritatea va fi cea care va urmări două chestiuni de la care nu vom face rabat, igiena şi trasabilitatea alimentului care va fi produs, două componente majore. Aceste alimente trebuiesc produse în condiţii de igienă şi de trasabilitate, ceea ce înseamnă că noi vom putea urmări acel produs - telemea, brânză de burduf, cârnăcior, care a fost produs într-o gospodărie sau o unitate de vânzare din aceasta mică, pe fir până la producător", a spus Roatiş.
Ordinul 301 al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor prevede normele sanitare, veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse primare, a activităţilor de vânzare cu amănuntul şi a activităţilor de fabricare a alimentelor.