Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, la Radio Info Pro, că se teme că Ştefan Radu nu va prinde un post de titular la Lazio Roma, deşi are calităţile necesare pentru a se impune în echipa antrenată de Delio Rossi.
"Este un pas uriaş pentru Radu Ştefan să joace în campionatul italian, la o echipă de tradiţie. Acum foarte important este ca el să se impună şi să joace meci de meci. De aici vine teama pentru mine, pentru că s-ar putea să nu joace, cu toate că valoarea lui ar impune acest lucru. Este foarte important ca el să joace titular meci de meci, să se impună. Va ceşte din toate punctele de vedere şi ne va fi foarte util la echipa naţională", a declarat selecţionerul.
Fundaşul Ştefan Radu va efectua, luni, vizita medicală la Lazio, gruparea la care va evolua până în vară, sub formă de împrumut de la Dinamo. Lazio are opţiune pentru jucător din vară.