Câştigătorul celui mai mare premiu din istoria Companiei Naţionale Loteria Română va încasa, după impozitare, echivalentul a aproape 9,4 milioane de euro, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, directorul general al instituţiei, Liliana Ghervasuc.
Potrivit directorului general al Loteriei Române, persoana care a câştigat, duminică, premiul cel mare la Loto 6/49, de aproximativ 12,45 milioane de euro, va încasa, după impozitare, 9.361.560 de euro.
Ghervasuc a spus că, deocamdată, câştigătorul nu s-a prezentat pentru a-şi ridica banii, astfel încât încă nu se ştie dacă biletul câştigător a fost colectiv sau nu.
"În momentul în care va veni, dacă va dori să-şi facă publică identitatea, Loteria Română o să vi-l prezinte. E posibil însă să fie un bilet colectiv", a precizat directorul Companiei, recomandând totodată câştigătorului să revendice premiul în cel mai scurt timp, întrucât acest lucru este în favoarea sa.
Potrivit Lilianei Ghervasuc, biletul câştigător a fost cumpărat de la agenţia 72.095 din Bucureşti, situată pe Şoseaua Mihai Bravu 296, în zona Baba Novac.
"Am jucat şi eu şi nu pot să spun că sunt invidioasă. Şi eu contribui la maximizarea profitului Loteriei", a precizat Ghervasuc, adăugând că din trei bilete jucate a nimerit două numere, pe unul din ele.
Ghervasuc a mai spus că alte două bilete ar fi putut fi câştigătoare la categoria I, unul în judeţul Olt, celălalt în Alba, însă nu au obţinut categoria I pentru că "nu au picat pe schemă".
Din datele centralizate de Loteria Română a rezultat că în total au fost jucate 2.676.173 de bilete şi 7.754.526 de variante, iar cele mai frecvente şase numere câştigătoare sunt 29 (cu 111 apariţii), 36 şi 15 (cu câte 107 apariţii), 13 şi 23 (cu câte 106 apariţii), 46 (cu 103 apariţii), 43 (cu 102 apariţii ) şi 12 (cu 101 apariţii ).
Directorul Loteriei Române a declarat, în conferinţa de luni, că Bucureştiul este pe primul loc şi la Noroc, cele două câştiguri de categoria I la acest joc fiind obţinute pe bilete jucate tot în Capitală. Ambele au fost jucate sâmbătă, unul la o agenţie din sectorul 3, celălalt în sectorul 5, valoarea unui câştig la categoria I Noroc fiind de aproximativ 178.500 de euro.
Cele şase numere extrase la Loto 6/49 de duminică au fost: 36, 6, 47, 24, 20 şi 2.
La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) au fost 139 de câştigători, care vor primi câte 19.252 de lei, iar la categoria a III-a (patru numere ghicite din şase) au fost 7.200 de câştigători, a câte 557 de lei.
Premiul cel mare la Loto 6/49 nu mai fusese câştigat din 26 august. Atunci, premiul câştigat a fost de 10,45 milioane de euro, la acel moment fiind cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române.