Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, dumincă, că este convins că PC va fi alături de PNL într-o construcţie care să ducă România spre normalitate, arătând că doreşte ca, după alegerile din interiorul PC, cele două partide "să pună cărămizile unei noi construcţii".
"Sper că în acest an electoral să dezumflăm şi să spargem balonul de săpun care ne opturează vederea şi care a fost umplut cu aer de acel care ne-a tras în piept după anul 2004, şi pe noi şi pe dumneavoastră", le-a spus Orban conservatorilor.
El a arătat că în anul electoral 2008 nu trebuie să se cedeze tentaţiei făcute de "întâiul stătător al ţării" ca în loc să se vorbească despre proiecte, valori, să se înceapă să fie scose dosare, calomnii. "Nu trebuie să ne uităm la dosare", a adăugat Orban.
El a mai spus că România nu mai poată fi guvernată prin dosare, şantaj, delaţiuni. "Sunt convins că dumneavoastră veţi fi alături de noi într-o construcţie care să ducă România spre normalitate", a adăugat Orban.