Atacantul Adrian Mutu, care a evoluat o repriză la Fiorentina în meciul cu Lazio Roma, scor 1-2, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Italiei, a primit note de 5,5 şi 6 pentru prestaţia sa.
Site-ul fiorentina.it l-a notat pe Adrian Mutu cu 5,5. "A dat pasa de gol pentru Pazzini. Prandelli l-a lăsat la vestiare la pauză după 45 de minute", scrie sursa citată.
Tot 5,5 a primit Mutu şi de la site-ul fiorentinanews.com. "A dat pasa de gol pentru Pazzini dar a fost doar o scânteiere într-o seară lipsită de strălucire".
În schimb, violanews.com l-a notat pe Mutu cu 6. "De fiecare dată când are mingea la picior, adversarii încep să se teamă. Nu a avut nicio fază de fenomen, dar a dat pasa de gol. A fost schimbat la pauză, aşa cum se anunţase înainte de meci", a scris violanews.com.
Cea mai mare notă primită de Mutu, 6,5, a fost din partea site-ului firenzeviola.it.