Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Iaşi, că aşteaptă în câteva zile punctul de vedere al consilierilor săi juridici pentru a decide dacă sesizează Curtea Constituţională în privinţa respingerii numirii Noricăi Nicolau în funcţia de ministru al Justiţiei.
"Deocamdată nu am de gând să evaluez o altă persoană. Să găsim o persoană pe placul preşedintelui este pentru noi, liberalii, o misiune imposibilă", a mai spus Tăriceanu, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, la Antena 3, că documentaţia Guvernului de sesizare a Curţii Constituţionale în cazul Norica Nicolai a fost finalizată şi urmează a fi trimisă curând Curţii.
Vicepreşedintele liberal Norica Nicolai, nominalizată pentru fotoliul de ministru al Justiţiei, a declarat, sâmbătă, că nu va renunţa la aceast post, menţionând că sesizarea către Curtea Constituţională va fi făcută în cursul acestei săptămâni.