Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, miercuri, că PD şi PLD şi-au promis, în cadrul discuţiilor privind unificarea celor două formaţiuni, ca, după trecerea ciclului electoral de doi ani, să schimbe denumirea partidului în Partidul Popular.
La dezbaterea "Valorile şi principiile dreptei", Valeriu Stoica a răspuns afirmaţiilor unui vorbitor, care remarcase că denumirea noii formaţiuni rezultate în urma unificării PD şi PLD, respectiv Partidul Democrat Liberal, nu este "cea mai inspirată", fiind mai potrivită titulatura "popular".
Stoica a precizat că această discuţie a existat în momentul în care s-a luat decizia unificării PD cu PLD, dar, din considerente tactice, s-a preferat păstrarea denumirii Partidul Democrat Liberal.
"Am stabilit, după acest ciclu electoral de doi ani, care să nu uităm că cuprinde cinci runde de alegeri, ne-am promis nouă înşine că PDL se va denumi Partidul Popular", a răspuns Soica.