Federaţia Sanitas decide, joi, la Consiliul General, dacă mai organizează greva generală, "existând şanse de 50% să se întâmple acest lucru", după ce Ministerul Sănătăţii a trimis sindicaliştilor, miercuri, o ofertă "îmbunătăţită", a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul organizaţiei, Marius Petcu.
"Oferta Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), trimisă azi (miercuri - n.r.), după şedinţa de Guvern, este una îmbunătăţită faţă de cea de luni. Cuprinde creşteri salariale de zece procente, dublarea primei de stabilitate din sistem, include sporul de prevenţie sanitară pentru personalul de specialitate, grilele de salarizare s-au modificat, în sensul că s-a mărit marja minimă la toate funcţiile, spitalele neclinice au trecut în categoria celor clinice, ceea ce înseamnă majorări salariale pentru personalul respectiv. Urmează să facem calculele, să vedem dacă însumate, cu aceste sporuri ajungem la majorarea salarilă de 30 la sută pe care am cerut-o iniţial", a explicat Petcu.
Liderul sindical apreciază că în urma Consiliului General al Federaţiei Sanitas de joi sunt şanse de 50 la sută să declanşeze greva generală, având în vedere că această ultimă ofertă a MSP este una mai bună decât cea de luni, dar mai proastă decât acordul încheiat între cele două părţi în luna noiembrie.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au prezentat Federaţiei Sanitas, la întâlnirea de marţi, aceeaşi ofertă salarială ca cea precedentă, respectiv creşteri salariale de zece la sută, fără alte sporuri, însă a promis sindicaliştilor că va cere premierului Tăriceanu în şedinţa de Guvern de miercuri, "mână liberă" pentru acordarea unor sporuri, declara Marius Petcu.
"Vor să tragă de timp, să mă facă să nu mai declanşez greva generală, însă joi vom organiza Consiliul General al Federaţiei, la care îl vom chema şi pe ministrul Nicolăescu şi vom vedea atunci dacă membrii din ţară sunt sau nu de acord cu ceea ce ne dă Guvernul, rămânând să hotărască dacă luni, pe 28 ianuarie, vom declanşa greva generală în sistemul sanitar, fiind mari şanse să se întâmple acest lucru", preciza liderul sindical.
Reprezentanţii Sanitas şi cei ai Ministerului Sănătăţii s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni, rămânând ca marţi sindicaliştii să primescă o altă ofertă, mai bună, din partea MSP. Membrii Guvernului nu au semnat acordul încheiat cu sindicatul în urmă cu trei luni, document care prevedea creşteri salariale de 12 la sută, o primă de stabilitate dublă în sistem şi un spor de prevenţie de 20 la sută.