Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, într-o dezbateri, că obiectivul de grad zero al PDL în 2008 îl reprezintă consolidarea partidului, singura formaţiune de centru-dreapta din România, astfel încât să înglobeze valori, principii şi personalităţi.
Gheorghe Flutur a declarat, la dezbaterea „Valorile şi principiile dreptei”, referitor la anul 2008, că după 18 ani, în cele din urmă centrul-dreapta în România şi-a depăşit orgoliile, prin unificarea PD-PLD, deşi, a spus el, „bine ar fi fost dacă acest vehicul al dreptei ar fi însemnat PD şi PNL”.
„Astăzi, la începutul lui 2008, suntem în măsură să vorbim despre vehiculul PDL”, a arătat Flutur, adăugând că acest an este „anul limpezirii scenei politice”, pentru a demonstra, şi la nivel politic, că am intrat în Uniunea Euroepeană.
Gheorghe Flutur a mai afirmat că „obiectivul de grad zero, strategic, al PDL, în 2008, îl reprezintă consolidarea acestui partid, singurul de centru-dreapta, care să înglobeze valori, principii şi personalităţi”.
Vicepreşedintele PDL a mai arătat că tranziţia celor 18 ani a reprezentat o dominantă de stânga.
„În momentul de faţă, dacă ne gândim că această tranziţie a luat sfârşit, a venit timpul istoric al dreptei”, a mai declarat Flutur.
Printre obiectivele PDL, Gheorghe Flutur a enumerat recuperarea valorilor clasice ale liberalismului şi eficienţa actului administrativ, în contextul în care boala nr. 1 în România o reprezintă proasta guevernare şi proasta administrare.
„Aici trebuie să punem accent şi să explicăm că putem veni cu soluţii eficiente de administrare a ţării”, a menţionat liderul PDL.