Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a revizuit în scădere estimările privind creşterea economică în Europa de Est pentru anul 2008 de la 6,1% în intervalul 5-5,5%, sub impactul crizei creditelor, care ar putea cauza atacuri speculative pe pieţele mai multor ţări, inclusiv în România.
"Regiunea noastră se descurcă destul de bine, dar se va resimţi un impact asupra creşterii economice. Ne-am revizuit în scădere estimările", a declarat, într-o conferinţă de presă, Erik Berglof, economist şef la BERD, transmite Reuters.
El a adăugat că, în anul 2007, creşterea economică în regiune s-a plasat în jurul nivelului de 7%.
Ţările cu deficite ridicate de cont curent, care înregistrează, în acelaşi timp, un ritm accelerat de creştere a creditării, sunt vulnerabile la atacuri speculative, a spus Berglof.
"Există un impact imediat din partea crizei pe piaţa globală a creditelor, sub forma atacurilor speculative", a afirmat economistul BERD, adăugând că astfel de riscuri au dispărut în cazul statelor baltice, concentrându-se în Bulgaria, România şi Serbia.
Pe de altă parte, Alexander Lehmann, senior economist la BERD, a declarat, la aceeaşi conferinţă de presă, că opţiunile de refinanţare pentru băncile din regiune vor fi limitate în acest an. În orice caz, există puţine motive care să alimenteze temerile privind o potenţială expunere a băncilor din regiune la criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc.