Federaţia Sanitas ameninţă că declanşează greva generală din 28 ianuarie dacă în urma şedinţei de Guvern de miercuri, premierul Călin Popescu Tăriceanu nu va permite acordarea majorărilor salariale mai mari de zece procente sau alte sporuri care să compenseze aceste creşteri.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) au prezentat Federaţiei Sanitas, la întâlnirea de marţi, aceeaşi ofertă salarială ca cea precedentă, respectiv creşteri salariale de zece la sută, fără alte sporuri, însă a promis sindicaliştilor că va cere premierului Tăriceanu în şedinţa de Guvern de miercuri, "mână liberă" pentru acordarea unor sporuri, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu.
"Vor să tragă de timp, să mă facă să nu mai declanşez greva generală, însă joi vom organiza Consiliul General al Federaţiei, la care îl vom chema şi pe ministrul Nicolăescu şi vom vedea atunci dacă membrii din ţară sunt sau nu de acord cu ceea ce ne dă Guvernul, rămânând să hotărască dacă luni, pe 28 ianuarie, vom declanşa greva generală în sistemul sanitar, fiind mari şanse să se întâmple acest lucru", a spus liderul sindical.
Reprezentanţii Sanitas şi cei ai Ministerului Sănătăţii s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni, rămânând ca marţi sindicaliştii să primescă o altă ofertă, mai bună, din partea MSP. Membrii Guvernului nu au semnat acordul încheiat cu sindicatul în urmă cu trei luni, document care prevedea creşteri salariale de 12 la sută, o primă de stabilitate dublă în sistem şi un spor de prevenţie de 20 la sută.