Banca centrală reuşeşte cu greu să atragă excesul de lichiditate din piaţa interbancară, rezultat după cheltuielile bugetare mari din ultimele două luni ale anului trecut, şi ar putea să opteze chiar pentru două operaţiuni de sterilizare pe zi, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"BNR intervine pe piaţă aproape zilnic şi tot nu reuşeşte să atragă toată lichiditatea intrată în piaţă la finele anului trecut. Probabil că vom interveni şi de două ori pe zi", a spus Isărescu.
El a arătat că depozitele atrase din piaţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) nu poat fi considerate operaţiuni de sterilizare, întrucât sumele sunt strânse pentru a fi cheltuite, deci reintroduse în piaţa interbancară.
Isărescu a adăugat că operaţiunile de sterilizare trebuie privite în dinamică, şi nu într-o corelaţie imediată şi directă cu evoluţiile cursului.
"Chiar dacă suntem îngrijoraţi, acţionăm cu calmitate. Nu cu bocete, sau cântând prohodul leului vom rezolva situaţia", a mai spus guvernatorul BNR, făcând referire la declaraţiile pesimiste ale unor analişti economici.