Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că prin retrimiterea dosarelor miniştrilor la Cotroceni, Teodor Meleşcanu se înscrie "în aceeaşi contribuţie a lui Tudor Chiuariu de a împiedica începerea anchetelor penale" în cazul miniştrilor vizaţi.
„Indiferent ce face Teodor Meleşcanu, acesta va trebui să dea drumul la avizul preşedintelui şi să îl transmită mai departe la Procuratură. Faptul îi mai lipseşte un dosar sau altceva este o chestiune de tergivesare a timpului, pe care domnul Meleşcanu o foloseşte, înscriindu-se şi dânsul exact în aceeaşi contribuţie a domnului Chiuariu de a împiedica începerea anchetelor penale în cazul miniştrilor asupra cărora planează suspiciuni de corupţie”, a declarat Theodor Stolojan.
Prim-vicepreşedintele PDL a precizat că actualul ministru interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, „nu are nici un fel de competenţă în legătură cu luarea unei decizii cu privire la începerea anchetei penale a unor miniştri, decizia putând fi luată doar de preşedintele ţării sau de către Parlament”.
„Domnul Meleşcanu trebuie să trimită neîntârziat la Procuratură avizul preşedintelui de începere a urmăririi penale în cazul miniştrilor vizaţi, altfel se face vinovat de blocarea în contiuare a justiţiei în România, lucru pe care l-au făcut şi Călin Popescu Tăriceanu cu Tudor Chiuariu”, a mai spus Stolojan.
Ministrul interimar al Justiţiei Teodor Meleşcanu a dispus, sâmbătă, să fie restituite Preşedinţiei documentele referitoare la cei opt foşti sau actuali miniştri, primite cu o zi în urmă, pe motiv că nu reprezintă "dosarul cauzei".
"În conformitate cu solicitarea Preşedintelui României, ministrul interimar al justiţiei, domnul Teodor Viorel MELEŞCANU, a dispus, în cursul zilei de astăzi, 19 ianuarie, restituirea către Administraţia Prezidenţială a tuturor documentelor primite în cursul serii trecute, care vizează opt foşti şi actuali miniştri pentru care a fost cerută declanşarea procedurilor legale pentru începerea urmăririi penale", se arată într-un comunicat al ministerului remis agenţiei MEDIAFAX.
De asemenea, conform MJ, ministrul "se află, în continuare, în imposibilitatea legală şi obiectivă de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială" şi a cerut specialiştilor din instituţie să analizeze demersurile legale care ar urma să fie întreprinse în continuare.