Preşedintele Traian Băsescu l-a avertizat, duminică, pe ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, că, prin atitudinea în cazul celor opt miniştri pentru care şeful statului a cerut începerea urmăririi penale, se apropie de abuz în serviciu.
"E un avertisment pe care i-l dau public", a spus Băsescu.
El a precizat că observă "cu neplăcere" că Guvernul, prin ministrul interimar al Justiţiei, găseşte motivaţii pentru a bloca înaintarea cererii sale referitoare la cei opt miniştri şi a acuzat Executivul că face în acest moment "greşeli fundamentale" pentru credibilitatea instituţiei.
Şeful statului a mai spus că "se vede cu ochiul liber" tratamentul diferenţiat pe care îl au românii de rând şi miniştrii, în raport cu justiţia.
Ministrul interimar al Justiţiei Teodor Meleşcanu a dispus, sâmbătă, să fie restituite Preşedinţiei documentele referitoare la cei opt foşti sau actuali miniştri, primite cu o zi în urmă, pe motiv că nu reprezintă "dosarul cauzei".
"În conformitate cu solicitarea Preşedintelui României, ministrul interimar al justiţiei, domnul Teodor Viorel MELEŞCANU, a dispus, în cursul zilei de astăzi, 19 ianuarie, restituirea către Administraţia Prezidenţială a tuturor documentelor primite în cursul serii trecute, care vizează opt foşti şi actuali miniştri pentru care a fost cerută declanşarea procedurilor legale pentru începerea urmăririi penale", se arată într-un comunicat al ministerului remis agenţiei MEDIAFAX.
De asemenea, conform MJ, ministrul "se află, în continuare, în imposibilitatea legală şi obiectivă de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială" şi a cerut specialiştilor din instituţie să analizeze demersurile legale care ar urma să fie întreprinse în continuare.