Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Puiu Haşotti, a dezminţit zvonurile că Guvernul pregăteşte o remaniere guvernamentală şi consideră că toate informaţiile apărute pe acest subiect reprezintă doar "o diversiune", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul PNL a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că bănuieşte că în spatele acestei intoxicări se află preşedintele Traian Băsescu sau consilierii săi.
"Au apărut informaţii cum că se pregăteşte o remaniere de Guvern, prin care doamna Norica Nicolai să treacă în locul domnului Păcuraru, domnul Meleşcanu să rămână la justiţie. Vreau să vă spun cu certitudine că aceasta este o intoxicare a opiniei publice şi această intoxicare nu poate să vină decât de la Palatul Cotroceni. Dezmint în mod clar o remaniere de acest fel", a afirmat Puiu Haşotti.
El crede că în spatele aceastei "diversiuni" se află consilierii preşedintelui sau chiar şeful statului însuşi.
Vicepreşedintele liberal mai consideră că anul nu a început bine sub auspicii favorabile pentru România deoarece "dă impresia unei ţări stăpânite de isterie politică".
Un cotidian central a relatat, vineri, că premierul Călin Popescu Tăriceanu i-ar fi propus lui Traian Băsescu, pentru ieşirea din criza creată în urma refuzului şefului statului de a accepta numirea Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei, posibilitatea recurgerii la o restructurare guvernamentală, astfel încât Nicolai să fie nominalizată nu la Justiţie, ci la un alt minister, eventual al Muncii, unde Păcuraru ar fi oricum ameninţat de suspendare din cauza punerii sub urmărire penală.