Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că refuzul ministrului interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, de a transmite dosarele celor opt demnitari la Parchetul General este justificat, dacă nu a văzut dosarele acestora.
"Din punct de vedere procedural, domnul ministru (Meleşcanu - n.r.) are dreptate. Potrivit legii, când preşedintele avizează începerea urmăririi penale, trebuie să i se pună la dispoziţie probele, dosarele pe baza cărora Parchetul sau DNA cere ca împotriva miniştrilor să se avizeze începerea urmăririi penale. De fapt, ministrul Justiţiei verifică procedural, de aceea cererea domnului Meleşcanu de a vedea dosarele înainte de a-şi da avizul este absolut legală. Cred că trebuie să vadă dosarele, dar dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, atunci nu poate să facă altceva decât să trimită aceste dosare la Ministerul Public pentru declanşarea urmăririi penale”, a declarat Frunda.
Ministrul interimar al Justiţiei Teodor Meleşcanu a declarat, vineri, că nu va transmite procurorului general al României solicitarea preşedintelui Băsescu privind declanşarea procedurilor pentru urmărirea penală a opt foşti şi actuali miniştri pentru că cererea nu a fost însoţită şi de dosare.