Preşedintele Comisiei SRI, Radu Stroe, a declarat, miercuri, că a Serviciul Român de Informaţii a precizat că Norica Nicolai nu are dosar de informator şi nici nu este susceptibilă de vectori care să afecteze securitatea naţională, nefiind inclusă în vreun program operativ de urmărire.
Senatorul liberal Radu Stroe a arătat că răspunsul Serviciului Român de Informaţii la solicitarea Comisiei SRI referitoare la Norica Nicolai arată că „şi în calitate de senator, în trei rânduri, domnia sa a fost verificată şi nu apare dosar de informator sau orice alt document de această natură”.
Preşedintele Comisiei SRI a mai spus că în răspunsul Serviciului se mai precizează că Norica Nicolai „nu a fost susceptibilă de vectori care să afecteze securitatea naţională şi că niciodată nu a fost introdusă într-un program operativ de urmărire, din această perspectivă”.
Stroe a completat că CNSAS a comunicat deja public, dar va răspunde şi Comisiei SRI, „că nu se ridică niciun fel de probleme în ceea ce o priveşte pe Norica Nicolai”.
Senatorul PNL Radu Stroe a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a trimis o scrisoare CNSAS prin care i-a solicitat să precizeze dacă sunt elemente care ţin de dosare de securitate sau de orice altă natură, inclusiv legate de situaţia de ofiţer acoperit, pentru a lămuri aceste lucruri legate de nominalizarea Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei.
Totodată, Stroe a arătat că în cursul dimineţii de sâmbătă a trimis o scrisoare şi către SRI prin care a solicitat ca serviciul să precizeze dacă există elemente de natură să afecteze în vreun fel sau altul ideea ca Norica Nicolai să fie nominalizată în funcţia de ministru.