Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu se foloseşte de o armă politică, în cazul solicitării privind declanşarea urmăririi penale a opt foşti sau actuali demnitari, în contextul în care a început un an electoral.
"Gestul preşedintelui vizează utilizarea unei arme politice, în contextul în care 2008 este un an electoral", a comentat Geoană.
El a arătat că instituţiile din sistemul juridic au obligaţia de a rezista la orice imixtiune şi interferenţă politică în acest sens, precizând că social-democraţii îşi manifestă convingerea că aşa se va şi întâmpla.