Forţa Independentă, formată în urma refuzului majorităţii membrilor PLD Buzău de a accepta fuziunea cu PD, şi-a lansat, marţi, sigla, la Buzău, de acum organizaţia urmând să funcţioneze sub simbolul unui curcubeu pe fond alb, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Simbolul grafic care constă într-un curcubeu pe un fond alb este realizat de un buzoian şi semnifică un semn de unitate, deziderat politic al membrilor forţei independente.
"Sigla pe fond alb cuprinde un curcubeu şi "Forţa Independentă" scris atât în întregime, cât şi prescurtat. Este o siglă creată de un buzoian şi acesta va fi simbolul grafic care va fi asociat celor care vor activa politic în mişcarea noastră. Cucrubelul este un semn de unirare, un deziderat politic al nostru, acela de a uni forţele politice şi nu de a porni în război cu ceilalţi.noi putem fi un factor de coagulare a forţelor politice şi nu un continuator al acestor războaie care sunt pe scena politică", a declarat, marţi, avocatul Lucian Sălcuţan.
Tot marţi, liderul Forţei Independente a prezentat o listă a noilor adepţi. Este vorba despre consilieri independenţi, dar şi organizaţii întregi ale fostului Partid Liberal Democrat care vor să treacă la Forţa Independentă. El susţine că sunt oameni din Suceava, Siret, Sighetul Marmaţiei, Luduş, Mangalia sau Cluj.
"Au fost din cele patru zări ale ţării care m-au contactat inclusiv din organizaţia domnului Flutur, din Mangalia sunt independenţi care au făcut politică ca şi consilieri independenţi şi foreau o formă de coordonare a activităţii ca cea pe care noi am creat-o la Buzău, şi-n Bucureşti avem contacte. Se vor materializa atunci când vom face o structură naţională. Deocamdată, există discuţii şi încercări de a găsi formule de coordonare", a adăugat liderul Forţei Independete de la Buzău, avocatul Lucian Sălcuţan.