Şeful DAE, Adrian Ciocănea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că l-a rugat pe ambasadorul României la UE, Lazăr Comănescu, să stabilească o întrevedere cu echipa comisarului european pentru Mediu, Laszlo Kovacs, pe tema taxei auto.
"În orice caz, din câte am solicitat reprezentanţei săptămâna trecută, mai precis am rugat pe domnul ambasador Lazăr Comănescu (şeful Reprezentanţei României la UE - n.r.) să ia legătura cu echipa domnului Laszlo Kovacs (comisarul european pentru Mediu) şi urmează o deplasare la Bruxelles din care cu siguranţă va face parte agentul guvernamental", a spus Ciocănea.
El a adăugat că din delegaţia română vor mai face parte un secretar de stat din Ministerul Economiei şi Finanţelor şi unul din Ministerul Mediului.
Ciocănea a precizat că propusese ambasadorului ca vizita să aibă loc marţi sau miercuri, adăugând că speră totuşi că întrevedere se va realiza în cursul acestei săptămâni. El a adăugat că partea română a trimis toată documentaţia, "nu numai grila aceea care este foarte importantă, ci şi un proiect de ordonanţă de modificare a actului normativ".
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, luni, că autorităţile române şi oficialii Comisiei Europene (CE) vor finaliza, până săptămâna viitoare, discuţiile privind taxa auto, ulterior urmând să fie stabilit nivelul final al acesteia şi să fie elaborat proiectul de act normativ.
"Ne-am asumat solicitarea CE ca nivelul taxei să fie compatibil cu valoarea de piaţă", a spus Vosganian. El a precizat că încasările din taxa auto vor fi administrate de Ministerul Mediului.