România va renunţa la un acord cu Statele Unite ale Americii în privinţa utilizării paşnice a energiei nucleare întrucât prin acceptarea, la 1 ianuarie 2007, ca membru al Uniunii Europeane (UE) este obligată să respecte, în primul rând, legislaţia comunitară.
Renunţarea la acord, încheiat în anul 1998, este prevăzută într-un proiect de lege elaborat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), autoritate care poate iniţia acte normative în domeniul nuclear şi care aplică prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în acest sector.
Acordul cu SUA se referă la transferul de informaţii privind dezvoltarea, proiectarea, construirea, funcţionarea şi întreţinerea reactorilor nucleari, folosirea materialelor nucleare în cercetări din domeniile fizicii, biologiei, medicinei, agriculturii şi industriei, securitatea şi mediul înconjurător.
"Datorită faptului că dreptul comunitar este prioritar dreptului naţional al statelor membre ale UE şi pentru evitarea paralelismului de legislaţie, nu pot fi menţinute ambele acorduri în vigoare", se arată în proiectul de act normativ elaborat de CNCAN.
Odată cu acceptarea în Uniunea Europeană, România a devenit membru al Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (Euratom), care are în vigoare cu SUA un acord similar.
Acordul Euratom-SUA a fost semnat în1995 şi a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE în1996.
Statutul de membru al UE obligă România să înceteze valabilitatea acordului cu SUA. În caz contrar, UE ar putea declanşa procedura de infringment împotriva României.
"Prin acest proiect de lege se urmăreşte alinierea la legislaţia comunitară şi evitarea oricărei situaţii prin care s-ar putea declanşa procedura de infringement (încălcare) a dreptului comunitar prevăzută de tratatul Euratom. De asemenea, acordul Euratom-SUA conţine prevederi care dau naştere la mai multe drepturi pentru România decât Acordul România-SUA", se precizează în document.
Totodată, acordul dintre Euratom şi SUA are o aplicabilitate mai largă decât cel al României su SUA.
România utilizează energia nuclară pentru producerea de electricitate, în două reactoare nucleare ale centralei de la Cernavodă, judeţul Constanţa. Autorităţile intenţionează să extindă producerea de energie din surse nuclare, până în 2015, prin construcţia a altor două reactoare.
(14 ian 2008, 15:33:10