Protestul personalului auxiliar din instanţe a fost amânat până în februarie, atunci când ar trebui plătite sumele restante din ultimii şase ani, aşa cum au promis reprezentanţii Ministerului Justiţiei la întâlnirea de vineri, a declarat, pentru MEDIAFAX Ştefania Teleman, preşedintele Projust.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Projust, Ştefania Teleman, a precizat că vineri a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, pentru a discuta problema plăţilor restante pentru personalul auxiliar din instanţe, dar şi alte probleme cu care aceştia se confruntă şi care nu au fost rezolvate până în prezent.
"Ne-au cerut să avem răbdare pentru că ei nu sunt vinovaţi. Nu am renunţat la protest, l-am amânat până în februarie. Ni s-a spus că au făcut demersurile necesare pentru plata sumelor restante, însă banii nu au fost alocaţi de la Ministerul de Finanţe. Ne-au făcut dovada că nu au dispus plata pe anume categorii. Ministerul Justiţiei ne-a informat că urmează acum un control la ordonatorii terţiali şi secundari de credite, adică la Curţile de Apel şi la Tribunale, în toată ţara, pentru a se vedea modul în care s-au făcut plăţile", a mai spus Teleman.
Totodată, preşedintele Projust a adăugat că reprezentanţii Ministerului Justiţiei le-au dat asigurări că până în luna februarie vor fi făcute plăţile pentru primele de vacanţă restante din ultimii şase ani.
"Se lucrează la o ordonanţă prin care urmează să se regelementeze acordarea sporului de 10 la sută şi pentru celelalte categorii care nu au beneficiat până acum", a mai spus preşedintele Projust.
Ştefania Teleman a mai susţinut că s-a plâns reprezentanţilor ministerului şi de criza de personal auxiliar la instanţele din ţară.
"Ne-au spus că Ministerul Justiţiei va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în această privinţă. Probabil că se vor organiza concursuri pentru ocuparea locurilor vacante, însă acest lucru nu este suficient. Noi vrem mărirea schemei după ce se ocupă posturile vacante, adică cele 1.400. În total, suntem 6.000 şi nu este suficient", a precizat Teleman.
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale "Justiţia" (afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian) au avut şi ei o întâlnire, tot vineri, la Ministerul Justiţiei, cu secretarul de stat Gheorghe Mocuţa, pentru a discuta problema salariilor restante din perioada 2001-2007.
Secretarul de stat le-a spus reprezentanţilor sindicatului "Justiţia" că Ministerul Justiţiei (MJ) s-a adresat în mod repetat Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru deblocarea sumelor necesare la plata drepturilor salariale restante din perioada 2001-2007 ale personalului auxiliar din instanţe. În cadrul discuţiilor de vineri, Gheorghe Mocuţa le-a prezentat reprezentanţilor sindicaliştilor adresele în acest sens trimise de Ministerului Justiţiei către Ministerul Economiei.
"Cu privire la situaţia plăţilor drepturilor salariale aferente luni decembrie 2007, respectiv prima anuală aferentă aceluiaşi an, din discuţii a rezultat că sumele necesare plăţii acestor drepturi au fost deblocate", se arată în comunicatul Federaţiei Naţionale Sindicale "Justiţia" remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Totodată, în cadrul întâlnirii de vineri, reprezentanţii sindicatului "Justiţia" au cerut conducerii Ministerului Justiţiei să modifice normele în vigoare în acord cu reglementările europene similare, astfel încât taxele judiciare încasate în sistemul de justiţiei să fie direcţionate la MJ pentru ca ministerul să poată avea în viitor sursele bugetare necesare acoperirii fondurilor salariale şi optimizării activităţii instanţelor şi instituţiilor conexe.
O parte a personalului auxiliar de la instanţele bucureştene a încetat spontan lucrul, marţi dimineaţă, timp de două ore, nemulţumit de faptul că nu şi-a primit drepturi salariale restante, de condiţiile proaste de muncă şi de numărul mare de dosare.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Justiţia", Ionuţ Popescu, a declarat că o parte a personalului nu a lucrat între orele 9:00 şi 11:00, principala nemulţumire fiind neplata unor drepturi, respectiv a banilor de concediu, începând din 2001, condiţiile necorespunzătoare în care îşi desfăşoară activitatea şi numărul foarte mare de dosare pe care trebuie să le lucreze.
Aceeaşi situaţie s-a înregistrat în mai multe judeţe din ţară. Personalul auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor din Mehedinţi şi din alte unităţi din Vaslui, Arad, Vâlcea, Prahova, Suceava şi Olt a avetizat că va recurge la acţiuni de protest.
Luni, Sindicatul "Justiţia" Mehedinţi a comunicat că nemulţumirea protestatarilor se îndreaptă către Ministerul Justiţiei, care nu procedează la aplicarea titlurilor executorii, în condiţiile în care instituţia are fonduri, având în vedere faptul că a achitat drepturi salariale restante în valoare de 226 de milioane de lei, însă fondurile nu au fost îndreptate şi către personalul auxiliar.
Neplata sumelor cuvenite, adăuga sursa citată, arată că se poate considera deschis conflictul de interese, potrivit articolului 12, litera b din Legea 168/1999.
Sindicaliştii anunţau atunci că timp de cinci zile, începând de luni, 7 ianuarie, între orele 9.00-11.00, se vor afla în grevă de avertisment, rugând conducerile instanţelor şi parchetelor să le înţeleagă motivele şi să nu le împiedice acţiunea sindicală.
Sindicatul sublinia faptul că sunt necesare negocieri salariale, având în vedere faptul că sunt instanţe în ţară unde salariul personalului auxiliar este mai mare cu zece la sută faţă de alţii, ceea ce ar duce la o discrimare.