Noua lege privind protecţia animalelor, adoptată de Parlament la sfârşitul anului trecut la iniţiativa senatorului PC Marius Marinescu, a fost promulgată, vineri, de către preşedintele Traian Băsescu.
Conform Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Băsescu a semnat, vineri, decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor.
Actul normativ, iniţiat de Marius Marinescu, a fost adoptat în 17 decembrie 2007 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, cu 216 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere, în aplauzele iubitorilor de animale care au asistat la şedinţă.
Conform noii legi, care modifică Legea 205/2004, constituie infracţiune deţinerea şi comercializarea de animale sălbatice, cu excepţia grădinilor zoologice, folosirea animalelor pentru cerşetorie, omorârea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale, maltratarea şi schingiuirea acestora, despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni, precum şi intervenţiiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative.
Actul normativ prevede pedepse care pot merge până la amenzi penale de 2.000 lei sau închisoare de până la un an.
Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.