Cardurile VISA debit card şi Maestro credit card emise de Banca Românească, membră a grupului National Bank of Greece, nu vor funcţiona în noaptea de vineri spre sâmbătă, ca urmare a unor lucări la sistemul informatic intern al instituţiei de credit.
Cardurile nu vor putea fi utilizate la niciun terminal electronic începând de vineri, de la ora 23:00, până sâmbătă la ora 13:00, se arată într-un comunicat al Băncii Româneşti.
Lucrările nu vor afecta funcţionarea cardurilor MasterCard Standard, care vor putea fi utilizate în perioada menţionată, însă doar în reţeaua de acceptare a altor bănci.
Serivicul de suport, pentru preluarea apelurilor cu privire la eventuale incidente, cum ar fi pierderea sau furtul cardului va funcţiona normal.
Banca Românească este controlată în proporţie de 87,14 % de National Bank of Greece (NBG), cea mai mare instituţie de credit din Grecia.