Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că social-democraţii intenţionează să constituie o platformă a partidelor de stânga, pe care să o prezinte la Consiliul Naţional din februarie.
Geoană a spus că PSD va accelera, în perioada următoare, discuţiile cu alte partide de stânga, cu organizaţii sindicale şi cu partide ecologiste, în vederea constituirii unei platforme de stânga.
"PSD nu va face niciun fel de alianţă preelectorală cu partide sau cu forţe de dreapta", a adăugat el.
Liderul PSD nu a precizat cu ce formaţiuni va discuta pentru formarea unei astfel de platforme de stânga.
El declara, la începutul lunii decembrie, că printre aceste partide de stânga se află Partidul Alianţa Socialistă şi Partidul Verde.
Principiile acestei platforme ar trebui aprobate la Consiliul Naţional al partidului, care a fost stabilit pentru luna februarie, deşi iniţial era programat să aibă loc în ultima parte a lunii ianuarie.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a anunţat, luni, pe Mircea Geoană şi Adrian Năstase, veniţi să îl felicite de ziua onomastică, despre intenţia sa de a relansa pe blog, prin intermediul unui forum, discuţia despre problematica stângii în România.
"Eu am acum un dialog cu ăştia de pe blog, bloggeri, şi unul m-a criticat că am făcut o referire la Galbraight. Şi ăsta e un tip cam extremist, l-a descoperit pe Galbraight fiind pro-rus, pro-sovietic. Bine, el e în stânga americană, la fel ca şi Stiglitz", a început Iliescu dialogul cu Mircea Geoană.
"Şi acuma sunt în dialog cu puştanii ăştia care sunt la o stângă mai extremă. Chiar vreau să deschid o discuţie despre soarta stângii, ce este stânga în zilele noastre, cum definim stânga de astăzi, temă pe care şi Giddens o abordează în «A treia cale». Vreau să relansez o discuţie, un fel de forum acuma pe blog-ul ăsta al meu", a continuat Iliescu către Geoană.
La rândul său, liderul PSD Mircea Geoană a arătat că partidul are nevoie să strângă rândurile în 2008, apreciind că, dacă social-democraţii sunt "înţelepţi şi uniţi", 2008 va fi "anul PSD".