Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, le-a transmis, luni, lui Mircea Geoană şi lui Adrian Năstase, veniţi să îl felicite de ziua onomastică, intenţia sa de a relansa pe blog, prin intermediul unui forum, discuţia despre problematica stângii în România.
Primul care a aflat despre intenţia lui Ion Iliescu a fost Adrian Năstase, cu care preşedintele de onoare al PSD a deschis o discuţie despre blog-uri.
"M-am uitat pe blog zilele astea. Am văzut că eşti activ", i-a spus Iliescu lui Năstase, precizând, totdată, că una dintre temele pe care vrea să le abordeze pe blog-ul său şi care i-a fost propusă de tinerii cu care conversează ţine de problematica stângii româneşti.
La rândul său, Năstase a apreciat că tinerii care le citesc blog-urile reprezintă una dintre categoriile cu care ei nu prea comunicau până acum şi i-a urat lui Iliescu să fie sănătos şi să aibă multe realizări.
"E nevoie de o întărire a stângii. Sunt convins că vom reuşi un proiect de revigorare, de întărire a ceea ce înseamnă, până la urmă, spectrul politic de stânga. Din acest punct de vedere, PSD va avea un rol important, iar domnul Iliescu va şti să îşi spună cuvântul mai puternic, sper, în luna ianurie şi în continuare în viaţa politică românească", a arătat Adrian Năstase.
El i-a dăruit lui Iliescu o carte despre Rodin, în timp ce preşedintele PSD, Mircea Geoană, venit mai târziu, i-a dăruit ultima carte a lui Joseph E. Stiglitz, intitulată "Making Globalisation Work".
Geoană a venit însoţit de secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, care i-a adus în dar lui Iliescu un buchet de trandafiri albi.
"Eu am acum un dialog cu ăştia de pe blog, bloggeri, şi unul m-a criticat că am făcut o referire la Galbraight. Şi ăsta e un tip cam extremist, l-a descoperit pe Galbraight fiind pro-rus, pro-sovietic. Bine, el e în stânga americană, la fel ca şi Stiglitz", a început Iliescu dialogul cu Mircea Geoană.
"Şi acuma sunt în dialog cu puştanii ăştia care sunt la o stângă mai extremă. Chiar vreau să deschid o discuţie despre soarta stângii, ce este stânga în zilele noastre, cum definim stânga de astăzim, temă pe care şi Giddens o abordează în «A treia cale». Vreau să relansez o discuţie, un fel de forum acuma pe blog-ul ăsta al meu", a continuat Iliescu către Geoană.
La rândul său, liderul PSD Mircea Geoană a arătat că partidul are nevoie să strângă rândurile în 2008, apreciind că, dacă social-democraţii sunt "înţelepţi şi uniţi", 2008 va fi "anul PSD".
Întrebat dacă vorbeşte despre "un PSD cu Adrian Năstase şi cu alţii care au făcut parte din conducerea partidului", Geoană a răspuns: "Strânsul rândurilor este un reflex automat al tuturor membrilor de partid în confruntări electorale importante. Discuţiile despre structurile formale ale partidului sunt discuţii în structurile formale ale partidului, fiind două paliere diferite. Despre carierele personale avem timp să discutăm după alegerile parlamentare".
După ce l-a felicitat pe Iliescu, Geoană i-a spus acestuia că pleacă spre spital, unde este internat tatăl său, de duminică, cu o problemă cardiacă.
La rândul său, secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, i-a spus lui Iliescu că va pleca, în cursul după-amiezii de luni, la Bruxelles.
Ion Iliescu a fost felicitat şi de preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Acesta i-a urat să fie sănătos şi i-a adus în dar o trusă de birou.
Printre cei care au venit să îl felicite pe preşedintele de onoare al PSD s-au numărat Rodica Nassar, Victor Ponta, Bogdan Niculescu-Duvăz, Corina Creţu, Răzvan Theodorescu, Gelu Voican Voiculescu.