Banca Naţională a României (BNR) a majorat, luni, dobânda de politică monetară de la 7,5% la 8%, arătând că există o dinamică înaltă a cererii interne, iar consumul se menţine la un nivel nesustenabil, în condiţiile intensificării ritmului de creştere a creditului.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis, în prima şedinţă de politică monetară din acest an, şi menţinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, se arată într-un comunicat al băncii centrale.
Totodată, BNR anunţă continuarea gestionării ferme a lichidităţii de pe piaţa monetară prin intermediul operaţiunilor de piaţă.
"Consiliul de Administraţie al BNR apreciază că persistenţa presiunilor exercitate de cererea internă, dar şi perspectiva prelungirii efectelor unor şocuri de natura ofertei şi riscurile legate de o eventuală deteriorare semnificativă a anticipaţiilor inflaţioniste, impun o sporire a restrictivităţii politicii monetare", se spune în comunicat.
Analiza celor mai recente date statistice relevă în continuare o dinamică înaltă a cererii interne ca urmare a expansiunii investiţiilor, dar şi a menţinerii consumului la un nivel nesustenabil în condiţiile intensificării ritmului de creştere a creditului acordat sectorului privat, mai ales a celui în valută, notează banca centrală .
Creşterea cererii agregate, alimentată în principal de sporul veniturilor şi de dinamica creditului neguvernamental a fost mai alertă decât performanţele ofertei agregate, excesul de cerere propagând astfel efectele inflaţioniste ale şocurilor exogene şi contribuind la accentuarea dezechilibrului extern, arată BNR.
Ritmul de creştere al salariilor a rămas superior dinamicii productivităţii muncii, ceea ce, pe lângă presiunile asupra nivelului agregat al preţurilor a accentuat şi riscurile de deteriorare a competitivităţii externe, se spune în comunicat.
BNR aminteşte că rata anuală a inflaţiei a fost de 6,67% în luna noiembrie a anului trecut, plasându-se în continuare peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei, ca efect al majorării accentuate a preţurilor produselor alimentare şi a tarifelor la serviciile indexate la cursul de schimb al leului.
"Perspectivele inflaţiei pe termen scurt s-au înrăutăţit în contextul amplificării riscurilor macroeconomice, cu precădere a celor legate de politica veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare în perioada electorală, precum şi a incertitudinilor referitoare la atitudinea investitorilor faţă de pieţele emergente. În acest context, este esenţial ca plasarea temporară a ratei anuale a inflaţiei în afara intervalului de variaţie să nu genereze relaxări ale politicii salariale şi fiscale", se mai arată în comunicat.
Banca centrală subliniază că restrictivitatea întregului mix de politici economice va contribui la atingerea ţintelor de inflaţie stabilite împreună cu Guvernul şi asigură revenirea inflaţiei pe o traiectorie descendentă, concomitent cu o creştere economică sustenabilă pe termen mediu.
Potrivit BNR, măsurile anunţate contribuie la asigurarea unui grad de restrictivitate a condiţiilor monetare în sens larg, compatibil cu atingerea obiectivelor de dezinflaţie pe termen mediu.
Menţinerea ţintelor de inflaţie convenite împreună cu Guvernul, de 3,8% pentru 2008 şi 3,5% pentru 2009, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual, şi aplicarea unui mix restrictiv de politci economice va determina ancorarea eficace a anticipaţiilor agenţilor economici şi ale populaţiei în contextul incertitudinilor ce afectează mediul economic internaţional, se arată în comunicat.
"BNR va monitoriza vigilent evoluţiile indicatorilor macroeconomici, pe plan intern şi internaţional, şi perspectivele acestora, astfel încât prin adecvarea instrumentelor sale să contracareze presiunile inflaţioniste în vederea reintrării pe traiectoria dezinflaţionistă asumată şi a atingerii într-o manieră sustenabilă a obiectivelor de dezinflaţie pe termen mediu", se mai spune în comunicat.
Următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 4 februarie când va fi analizat şi aprobat noul raport trimestrial asupra inflaţiei.
Majoritatea analiştilor economici au anticipat majorarea dobânzii de politică monetară, având în vedere creşterea din ultimele luni a preţurilor de consum.
Banca centrală a redus treptat, anul trecut, dobânda de la 8,75%, la începutul anului, până la un minim de 7%, pentru ca în şedinţa din 31 octombrie 2007, BNR să majoreze dobânda cu 0,5 puncte, la 7,5%, în condiţiile revenirii inflaţiei pe creştere.
În raportul asupra inflaţiei prezentat la începutul lunii noiembrie, banca centrală a revizuit în creştere cu 1,8 puncte prognoza pentru sfârşitul acestui an, la 5,7% pe an, faţă de nivelul de 3,9% estimat în luna august.
În acelaşi timp, BNR a urcat cu 0,6 puncte prognoza de inflaţie pentru 2008, la 4,3% pe an, faţă de rata de 3,7% estimată în cel de-al doilea raport trimestrial asupra inflaţiei.