Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat calendarul obligaţiilor fiscale privind impozitul pe venit pentru anul 2008, termenele de depunere a declaraţiilor şi de plată fiind în general similare cu cele din anii precedenţi.
Impozitul pe venit va fi calculat, reţinut şi virat de contribuabilii persoane fizice sau juridice care au obligaţia reţinerii la sursă până la data de 25 a lunii următoare celei în care se plătesc, la fel ca şi anul trecut.Data de 25 a lunii următoare se aplică şi plătitorilor de venituri asimilate salariilor, precum şi plătitorilor de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, activităţi desfăşurate în baza contractelor sau convenţiilor civile, activitate de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, investiţii, pensii, premii şi jocuri de noroc.
Excepţie fac microîntreprinderile şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente, pentru care calculul impozitului se va face trimestrial, iar viramentul are ca dată limită 25 a lunii următoare trimestrului. La termenele menţionate anterior trebuie depusă şi declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat (formularul 100). În cazul veniturilor din transferul proprietăţilor imobiliar din patrimoniul personal, calcularea, încasarea şi plata impozitului se va face de către notar până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut, iar declaraţia informativă aferentă (formularul 208) se va depune tot de către notari, dar semestrial.
Dacă transferul dreptului de proprietate asupra construcţiilor sau terenurilor se face prin altă procedură decât cea notarială, persoanele fizice care realizează venituri din aceste operaţiuni trebuie să completeze declaraţia privind veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal (formularul 209), impozitul urmând să fie calculat şi încasat de către autorităţile fiscale, nu de notari.
Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul trebuie să declare la Fisc venitul obţinut în maximum 10 zile de la data transferului, conform completărilor aduse anului trecut Codului Fiscal, aplicabile din 2008.
Persoanele care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor sau activităţi agricole au posibilitatea ca, până la 31 ianuarie, să depună cerere pentru opţiunea de a determina venitul net în sistem real, alternativă care va fi valabilă timp de doi ani consecutivi. Pe de altă parte, cei care au fost impozitaţi în sistem real timp de doi ani consecutivi pot să depună, tot până la data de 31 ianuarie, cerere pentru renunţarea la această opţiune.
Plătitorii de venituri din salarii sau asimilate salariilor vor depune fişele fiscale (formularul 210) la unitatea fiscală aferentă până în ultima zi din februarie, termen în care sunt obligaţi să transmită o copie şi salariaţilor.
Până la sfârşitul lunii februarie vor depune declaraţia privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă (formularul 205) şi plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, transferul titlurilor de valoare şi vânzarea de valută la termen, valorificarea de bunuri în regim de consignaţie, contract de agent, comision sau mandat comercial , activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, precum şi din activităţi desfăşurate în baza contractelor sau convenţiilor civile.
Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente şi din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare şi a veniturilor din activităţi agricole vor realiza şi în acest an plăţi anticipate, trimestrial, până la data de 15 a ultimei lunii din fiecare trimestru, respectiv până la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie.
Depunerea formularului 204 reprezentând declaraţia anuală de venit pentru asociaţiile fără personalitate juridică va avea loc până la 15 martie. Fiecărui asociat i se transmite o copie a declaraţiei, pe baza căreia asociaţii vor cuprinde în declaraţia de venit, venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei.
Declaraţia privind veniturile realizate pentru fiecare categorie şi sursă de venit (formularul 200) trebuie depusă până la 15 mai, de persoanele care au obţinut anul trecut venituri din activităţi independente, cum ar fi activităţi comerciale, profesii libere, venituri din proprietate intelectuală, din transferul titlurilor de valoare, precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor sau activităţi agricole determinate în sistem real. Termenul de depunere este valabil şi pentru declararea veniturilor din străinătate, prin formularul 201.
Tot până la15 mai va fi depusă şi cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ (formularul 230).
De asemenea, contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit trebuie să depună, până la 15 mai, formularul 221.
Termenul pentru plata anticipată a 50% din impozitul pe venitul din activităţile agricole, obţinut din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi în solarii, precum şi a arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea este 1 septembrie, diferenţa urmând să fie achitată până la 15 noiembrie.
Pentru sumele obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o microîntreprindere, care nu generează o persoană juridică, plătitorii de venituri trebuie să calculeze şi să vireze impozitul trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestru.
Plătitorii de venituri din dividende, dobânzi, din lichidare sau dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice, precum şi plătitorii de venituri din jocuri de noroc, premii în bani şi/sau în natură şi pensii vor depune, până la 30 iunie, declaraţia privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă (formularul 205).
Calcularea, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile sub formă de dividende în cazul sumelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale trebuie realizată până la 31 decembrie.