Petrom va majora, sâmbătă, preţul carburanţilor comercializaţi în reţeaua proprie, cu şapte bani pe litru la benzine şi cu nouă lei pe litru în cazul motorinei, a anunţat compania.
"Măsura de modificare a preţurilor practicate de Petrom vine ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale şi este adaptată condiţiilor de piaţă din România", a anunţat, vineri, compania, într-un comunicat.
Astfel, benzina Eco premium 95 va costa 3,62 lei/litru, iar preţul benzinei Premium fără plumb 95 va fi de 3,59 lei/litru.
Benzina Top Premium fără plumb 99+ va putea fi cumpărată cu 3,92 lei/litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 vor avea preţuri de 3,69 lei/litru, respectiv 4,32 lei/litru.
Noul preţ de vânzare a motorinei OMV Premium Diesel / Alpine Diesel va fi de 4,04 lei/litru, iar cel al Top Euro Diesel 4 / Top Nordic Diesel de 3,68 lei/litru.
Totodată, motorina OMV Sprint Diesel va avea un preţ de 3,74 lei/litru, iar cel al sortimentului Euro Diesel 4 va creşte la 3,6 lei/litru.
Petrom deţine în România circa 500 de staţii, dintre care 100 sunt PetromV. Compania este deţinută de grupul austriac OMV.