Venitul mediu al agricultorilor români se va reduce în acest an cu 16,1% faţă de 2006, ritmul de scădere fiind unul dintre cele mai accentuate din Uniunea Europeană (UE), o pierdere mai mare, de 18,6%, fiind înregistrată doar de Bulgaria, potrivit Eurostat.
Biroul de Statistică al UE nu prezintă informaţii referitoare la factorii care stau la baza evoluţiei din România.
La nivelul UE, veniturile din agricultură vor creşte în medie cu 4,7%, comparativ cu 2006, un avans mai mare decât cel de 3,9% consemnat anul trecut, se arată într-un comunicat al Eurostat.
Evoluţia este determinată de o serie de factori, precum majorarea cu 2,6% a venitului agricol real şi reducerea cu 1,9% a ponderii muncii fizice la producţia agricolă prin creşterea gradului de automotizare.
Cele mai importante creşteri ale veniturilor din agricultură pe cap de muncitor sunt estimate pentru Lituania (58,5%), Cehia (20,6%) şi Estonia (19,4%).
Veniturile din agricultură cuprind sumele obţinute din activităţi agricole, precum şi din cele conexe, pe o anumită perioadă de timp, chiar dacă în intervalul analizat fondurile nu sunt primite integral.