Fostul şef al ANAF Sebastian Bodu susţine că actuala conducere a Agenţiei "a dat dispoziţie verbală tuturor directorilor Directiilor Generale ale Finanţelor Publice judeţene să blocheze orice restituire de sume datorate agenţilor economici, fie ei mici, fie mijlocii, fie mari".
El susţine că astfel agenţii economici nu îşi mai pot recupera, cel puţin până la sfârşitul lui 2007, sumele datorate de stat cu titlu de rambursări aferente operaţiunilor de export, investiţii şi altele.
Bodu, care în prezent este membru în Comisia Naţională de Strategie a PD-L şi europarlamentar, precizează într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, că are "informaţii certe conform cărora actuala conducere a ANAF a dat dispoziţie verbală tuturor directorilor Directiilor Generale ale Finanţelor Publice judeţene să blocheze orice restituire de sume datorate agenţilor economici, fie ei mici, fie mijlocii, fie mari".
Potrivit lui Bodu, finanţele publice sunt obligate să restituie aceste sume atunci când agenţii economici o cer îndreptăţit, refuzul statului constituind o încălcare gravă a legii.
"Scopul pentru care conducerea ANAF nesocoteşte normele juridice, în dispreţul profund al celor care duc povara fiscală a bugetului de stat, este unul meschin şi populist: vrea să raporteze la sfârşitul anului o colectare a creanţelor bugetare cât mai apropiată de programul privind încasările", susţine Bodu, potrivit căruia fiscul nu a reuşit să-şi atingă cotelele fixate pentru colectarea taxelor şi impozitelor şi urmăreşte "să cosmetizeze situaţia proastă printr-un procedeu care, într-un limbaj mai puţin academic, se numeşte japcă".
"Situaţia este deosebit de gravă deoarece plasează arbitrariul şi bunul plac politic în economia de piaţă, fapt care afectează raporturile dintre stat şi sectorul privat", precizează Bodu.
El susţine de asemenea că astfel este încălcată în mod flagrant Constituţia conform căreia creanţele asupra statului sunt garantate.
"Pentru a înţelege amploarea cazului, precizez că suma pe care Ministerul Finanţelor Publice a rambursat-o anul trecut agenţilor economici, în aceeaşi perioadă, a depăşit 1000 milioane RON (TVA); valoarea amintită a fost atinsă în condiţiile în care sumele colectate de ANAF la bugetul de stat au corespuns în anul 2006 cifrelor stabilite prin program, ceea ce îmi dă, în calitate de fost preşedinte al Agenţiei, dreptul moral să fac această intervenţie publică", susţine Bodu.
Fostul preşedinte ANAF le cere de asemenea agenţilor economici care au de recuperat bani ca, în cazul în care ANAF nu va intra în legalitate, să ignore ameninţările pe care le-au primit şi să se adreseze justiţiei.