Deputaţii şi senatorii au aprobat, miercuri, la dezbaterea proiectului de buget de stat pe anul 2008, alocarea a 752 de milioane de lei pentru creşterea cu 10% a salariilor personalului didactic de gradul II, pentru suplimentarea burselor şi pentru finanţarea de bază a învăţământului superior.
Grupurile parlamentare ale PSD au făcut această propunere, iar ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, deputat PNL, a precizat că şi grupurile parlamentare ale PNL sunt de acord.
Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a spus că propunerea PSD este rezonabilă, precizând că este vorba despre un transfer de sume în cadrul Ministerului Educaţiei de 752 milioane de lei, de la capitolul active fixe la capitolele salarii, burse şi învăţământul superior. Astfel, din cele 752 milioane de lei care vor fi transferate de la capitolul active fixe, 43 milioane de lei vor fi date pentru suplimentarea burselor, 129 milioane de lei pentru finanţarea de bază a învăţământului superior, iar 560 milioane de lei pentru creşterea, din 1 ianuarie 2008, cu 10% a salariilor personalului didactic de gradul II definitivat şi debutant.Parlamentarii au adoptat, cu aceste amendamente, anexa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu 157 voturi "pentru" şi 81 de abţineri, aparţinând parlamentarilor PDL.