Deputatul PRM Mircea Purceld a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că Parlamentul a greşit atunci când a aprobat, cu o largă majoritate, ordonanţa Guvernului privind introducerea taxei de primă înmatriculare.
Purceld a afirmat că taxa de primă înmatriculare este discriminatorie, discriminând autoturismele străine în raport cu cele autohtone.
El a spus că raţiunea protecţiei mediului, invocată de Guvern, este falsă, taxa de primă înmatriculare având doar o explicaţie fiscală. În sprijinul acestei afirmaţii, deputatul PRM a spus că Guvernul a încasat la bugetul de stat, pe primele 11 luni ale anului 2007, din taxa de primă înmatriculare, 800 milioane lei, mai mult decât prognoza Ministerul Finanţelor pentru tot anul.
Purceld a apreciat că vina pentru introducerea taxei de primă înmatriculare aparţine nu doar Guvernului, ci şi Parlamentului, care a aprobat cu 151 de voturi ordonanţa Guvernului.
"Taxa de primă înmatriculare este o eroare. Suntem de acord că România nu trebuie să fie groapa de gunoi a Europei. Dar nici teoria cu protecţia producătorilor autohtoni de automobile nu o credem. Populaţia nu trebuie să susţină nici producţia Renault, nici pe cea a a altor producători de autoturisme, şi nici să susţină importurile unor firme", a mai declarat deputatul PRM.