Preţurile alimentelor se vor menţine pe un trend ascendent în perioada următoare, iar intervalul în care oferta va ajunge la nivelul cererii ar putea fi mai lung decât s-a estimat iniţial, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), citate de Reuters.
În termeni generali, politica agricolă comună a Uniunii Europene trebuie modificată pentru a permite creşterea concurenţei şi reducerea costului alimentelor, se arată în buletinul lunar al BCE.
Creşterea semnificativă a costului alimentelor în zona euro va continua să alimenteze, pe termen scurt, majorarea preţului de retail al acestor produse.
"Inflaţia preţurilor alimentelor s-ar putea accelera în viitorul apropiat, întrucât costurile mai mari suportate de producători se vor reflecta în preţurile de retail. Evoluţia preţurilor alimentelor atât la nivel local, cât şi mondial rămâne incert", se arată în raportul băncii.
BCE a notat că majorarea costului alimentelor la nivel mondial a condus deja la creşterea semnificativă a preţurilor în zona euro, atât la nivelul producătorilor, cât şi al consumatorilor.
Preţurile de producţie ale produselor alimentare şi băuturilor a crescut în octombrie cu 7,5% în termeni reali, comparativ cu avansul mediu de 2,2% înregistrat în 2006.
Preţurile de retail ale alimentelor procesate, excluzând tutunul, au urcat cu 4% în octombrie, de la 1,6% în 2006.
"Pe fondul creşterii preţurilor alimentelor la nivel internaţional, reformele şi liberalizarea pieţelor agricole din UE sunt deosebit de importante", potrivit BCE.
Reformele vor creşte eficienţa pieţelor şi vor fi în avantajul cumpărătorilor, care vor plăti preţuri mai mici, se mai arată în raport.