Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că proiectul de act normativ privind votul uninominal asumat de Guvern a fost creat pentru a ajunge înapoi în Parlament, unde să fie mai apoi blocat până după alegerile parlamentare viitoare.
Curtea Constituţională a acceptat, miercuri, contestaţia preşedintelui Traian Băsescu, declarând neconstituţionale prevederi ale legii uninominalului pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
„Aceste precizări de neconstituţionalitate erau extrem de previzibile şi sunt bucuros că ele au fost subliniate acum şi de către Curtea Constituţională. Nu se putea declara va fiind constituţională o listă care este doar afişată, nu şi supusă votului. În Constituţie se precizează exact că poporul nu îşi poate delega suveranitatea unui parlamentar decât prin vot”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Blaga.
Liderul democrat a arătat că, personal, crede că legea asupra căreia Guvernul şi-a asumat răspunderea „a fost făcută pentru a ajunge înapoi în Parlament, unde să fie blocată, iar votul să fie tot pe liste". În Parlament legea va fi ţinută cât trebuie, adică până după viitoarele alegeri parlamentare”, a susţinut el.
El a completat că actul normativ asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea conţine şi alte elemente neconstituţionale, în afara celor sesizate de şeful statului.
„Mă refer la alegerea prin vot direct a preşedinţilor de Consilii Judeţene. Şi în acest caz Constituţia este extrem de clară. În Constituţie sunt prevăzute autorităţile publice locale: primar, Consiliu Local şi Consiliu Judeţean, nu şi preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta este unul dintre consilierii judeţeni, deci nu este ales separat. Este ca şi cum ai gândi să alegi prin vot direct şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor”, a arătat Blaga.
El a completat că există, însă, o soluţie a problemei uninominalului.
„PD a depus în Parlament o lege extrem de clară şi putem să ne înţelegem cu celelalte partide parlamentare pe câteva elemente, de exemplu pe cele care ţin de reprezentativitate. Putem să ne înţelegem, pentru că sunt unele diferenţe mici între proiectul PD şi cel al PSD. Dacă noi, PSD şi PNL cădem de acord asupra sistemului de vot uninominal în două tururi, îl putem trece prin Parlament în două săptămâni”, a conchis Vasile Blaga.