Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente, că liberalii vor decide în această săptămână asupra succesorului lui Tudor Chiuariu la ministerul Justiţiei, apreciind că senatorul Norica Nicolai are cele mai mari şanse.
În opinia lui Orban, viitorul ministru al Justiţiei trebuie să fie "un om politic, un reprezentant al PNL".
Referindu-se la numele vehiculate până în prezent pentru portofoliul Justiţiei, Orban a apreciat că cele mai mari şanse le are Norica Nicolai.
În ceea ce o priveşte pe Renate Weber, vicepreşedintele PNL a apreciat că aceasta ar fi fost "un bun ministru al Justiţiei, dar ales să-şi îndeplinească mandatul de europarlamenmtar".
Întrebat în legătură cu nominalizarea la Justiţie a lui Victor Alistar, directorul Transparency International România, Orban a răspuns: "Cine e Victor Alistar?".
Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va renunţa la funcţie şi a promis că atunci când "această înscenare ridicolă va lua sfârşit" se va întoarce pentru a continua reforma în justiţie.
Chiuariu a spus că l-a anunţat, încă de sâmbătă, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu despre decizia sa de a demisiona şi că, deşi îl susţine, şeful Guvernului îi va accepta cererea.