Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că nu ar fi un gest "foarte raţional" din partea PSD să încerce să intre la guvernare cu nici un an înainte de alegerile parlamentare, menţionând că, între PNL şi PSD nu există alt tip de înţelegere decât o colaborare la nivel parlamentar.
"Între PNL şi PSD nu există alt tip de înţelegere decât o colaborare la nivel parlamentar prin care Guvernul încearcă să obţină sprijin parlamentar. PNL nu are ce să mai discute. PSD a decis că nu vrea să intre la guvernare, iar PNL niciodată nu a făcut oferta de intrare la guvernare", a declarat Orban.
Totodată, el a admis că au existat "discuţii individuale la nivel parlamentar" între PNL şi PSD, dar nu au vizat formarea unui guvern comun, ci au vizat trecerea prin Parlament a proiectelor guvernamentale.
"Mi s-ar părea un gest nu foarte raţional din partea PSD să încerce să intre la guvernare cu nici un an de zile înainte de alegerile parlamentare, ca să plătească nota de plată pentru guvernarea făcută de alte formaţiuni politice", a conchis Ludovic Orban.
PSD a decis, luni, la Comitetul Executiv Naţional, să rămână în opoziţie, toţi membrii CEx votând pentru această propunere, a declarat, la finalul şedinţei, preşedintele partidului, Mircea Geoană. Geoană a afirmat că PSD va rămâne în opoziţie atât faţă de actualul guvern "ultraminoritar", cât şi faţă de preşedintele Traian Băsescu şi PD.