Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, ieri, referindu-se la anunţul PD şi PLD privind formarea Partidului Democrat Liberal, că "Băsescu a ordonat, Boc şi Stolojan au executat".
Orban a spus că, după declaraţiile lui Boc de luni, conform cărora o alianţă PD-PLD era posibilă numai după alegeri, anunţul făcut în cursul serii privind formarea unui nou partid, "era greu de prevăzut".
„Era un deznodămând greu de prevăzut de către cetăţeni după declaraţiile domnului Boc care a spus că, în nici un caz nu poate fi vorba de o alianţă decât după alegeri, dar se pare că au fost chemaţi la Cotroceni şi, în mod democratic, au acceptat ordinul preşedintelui”, a declarat Orban.
Vicepreşedintele PNL a spus că "au fost chemaţi la Cotroceni" şi "democratic" au decis formarea noului partid.