Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că pentru el nu există europarlamentari PD, PLD, PNL, PRM, UDMR, PC sau independenţi, ci doar europarlamentari români, invitându-i pe cei 35 de reprezentanţi aleşi ai României în PE să colaboreze, când doresc, cu el.
Şeful statului a participat, vineri, la Sala Palatului, la BEC, la şedinţa solemnă de înmânare a certificatului constatator al alegerii membrilor din România în Parlamentul European, în urma scrutinului din 25 noiembrie. La eveniment au fost prezenţi judecătorul Gheorghe Florea, preşedintele BEC, membri ai BEC, europarlamentari aleşi şi reprezentanţi ai partidelor.
El a spus că euroalegerile au fost "un act politic reuşit prin modul cum s-au desfăşurat" şi i-a felicitat pe candidaţi pentru "spiritul de fair-play" în care s-a desfăşurat campania.
Băsescu i-a asigurat pe europarlamentari de sprijinul său, amintind că le-a oferit acest sprijin şi euroobservatorilor români din PE.
"Oricând veţi considera că trebuie să vă corelaţi poziţia cu Preşedinţia, vă rog să nu ezitaţi să o faceţi", le-a spus Băsescu europarlamentarilor.
Preşedintele a adăugat că pentru el nu există europarlamentari PD, PLD, PNL, PRM, UDMR, PC sau independenţi, ci doar europarlamentari români.
El le-a spus acestora că misiunea lor este să reprezinte interesele Europei şi ale României.
Băsescu a afirmat că istoria îşi va aminti de primii europarlamentari români aleşi, aşa cum îşi aminteşte de primi parlamentari aleşi în 1831 "în Valahia" şi în 1832 în Moldova.
După discursul preşedintelui, judecătorul Gheorghe Florea le-a înmânat europarlamentarilor prezenţi certificatele.
Europarlamentarii PD au fost primii, aceştia dând mâna, la înmânarea cetificatelor, cu şeful statului şi cu Florea.
Băsescu i-a felicitat pe rând pe toţi europarlamentari şi i-a reproşat zâmbind lui Sebastian Bodu că nu a venit îmbrăcat în costum, ci în pulover. "Tu nu ai găsit un costum?'', l-a întrebat şeful statului pe europarlamentarul PD.
Reprezentanţii PSD au dat mâna mai întâi cu Florea şi după aceea cu Băsescu, mai puţin Daciana Sârbu, care a procedat invers.
Renate Weber a fost singurul reprezentant ales al României în Parlamentul European care nu a fost felicitată de şeful statului. Europarlamentarul PNL şi preşedintele au dat mâna fără a-şi adresa vreun cuvânt.
Theodor Stolojan a fost prezentat de Florea ca "europarlamentar PNL", stârnind râsul participanţilor. Stolojan a corectat eroarea strigând: "Liberal democrat! Europarlamentar PLD!". După ce a primit certificatul, Stolojan l-a pupat pe Băsescu. Stolojan era şi el îmbrăcat în pulover, dar de data aceasta şeful statului nu a avut nimic de obiectat.
Laszlo Tokes nu a fost prezent la ceremonie, la fel ca alţi patru europarlamentari aleşi.
La final, Băsescu a ciocnit o cupă cu şampanie cu membrii BEC, cu Florea, cu europarlamentarii prezenţi, felicitându-i şi urându-le sărbători fericite.